temu-vrea-sa-intre-pe-piata-alimentara

Temu vrea să intre pe piața alimentară

Timp de citire: 2 minute

Pe măsură ce importurile ieftine de bunuri nealimentare din China devin tot mai dificile, retailerul Temu și-a propus să intre în industria alimentară din Europa.

Retailerul chinez abordează deja furnizorii locali de alimente și cosmetice din Germania, anunță platforma RetailDetail.eu.

În urmă cu câteva luni, Temu a fondat o divizie pe piața germană pentru a aborda furnizorii de alimente, cosmetice, produse de grădină și alte produse din categoria FMCG. Platforma, care până acum se concentra pe articole nealimentare din China, și-a propus acum să devină și un furnizor de alimente, cu produse din Europa pentru Europa.

Potrivit revistei Lebensmittel Zeitung, prin această nouă linie de business, Temu se adresează în principal producătorilor mici de produse de cofetărie și de produse de înfrumusețare.

Reprezentanții Temu au confirmat aceste planuri și spun că retailerul vrea să „extindă gama locală și să îmbunătățească serviciile pentru clienții europeni”.

Deocamdată, oferta sa de bunuri de larg consum rămâne una limitată, însă pare să aibă viitor. Producătorul german de produse din carne Wurstbaron vinde deja pe platformă de câteva luni și se declară mulțumit de rezultate. Mr. Tom, o marcă de batoane cu nuci, a încheiat, de asemenea, un parteneriat cu Temu.

Astfel, pentru Temu există planuri de extindere dincolo de Germania, Elveția fiind următoarea țintă, relatează ziarul Tages Anzeiger.

Nu este surprinzător faptul că Temu caută să se diversifice: modelul de afaceri al platformei se află sub presiunea taxelor de import din SUA și a unei iminente taxe europene asupra coletelor mici.

Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.

The post Temu vrea să intre pe piața alimentară appeared first on Forbes Romania.