Rompetrol Rafinare continuă investițiile în dezvoltarea durabilă a orașului Năvodari și a regiunii Dobrogea, prin amenajarea unui nou spațiu verde de aproximativ 2.300 de metri pătrați în apropierea Centrului de Afaceri Năvodari, a anunțat miercuri compania.
Proiectul, realizat împreună cu inițiativa „Plantăm fapte bune în România”, a inclus plantarea a peste 700 de arbori și arbuști ornamentali din 35 de specii diferite, precum și amenajarea unui gazon, instalarea unui sistem de irigații și infrastructură pentru întreținerea pe termen lung a spațiului.
„Ne dorim să rămânem un partener activ în dezvoltarea orașului Năvodari, nu doar prin contribuțiile economice, ci și prin proiecte care aduc un impact pozitiv asupra calității vieții”, a declarat Florian Pop, director general al Rompetrol Rafinare, subliniind că extinderea spațiilor verzi face parte din strategia de sustenabilitate a companiei.
Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a salutat colaborarea cu Rompetrol, subliniind că implicarea mediului privat contribuie la transformarea orașului într-un loc mai curat și mai plăcut pentru locuitori și vizitatori.
Acțiunea vine în completarea inițiativelor de mediu susținute de Rompetrol în Năvodari, după ce în toamna anului 2024 compania a sprijinit plantarea a peste 100 de arbori de mari dimensiuni în mai multe zone ale orașului.
Rompetrol Rafinare derulează și proiecte în sănătate, educație și cultură, printre care dotarea unităților medicale din județul Constanța cu echipamente performante, inclusiv investiții de un milion de dolari la Centrul Multifuncțional de Sănătate din Năvodari.
Fii la curent cu tot ce contează în business-ul din România și abonează-te la canalul nostru de Whatsapp Forbes Romania.
The post Rompetrol amenajează un nou parc dendrologic la Năvodari, cu peste 700 de arbori și arbuști appeared first on Forbes Romania.